Știri Sighet247.ro: Amenzi contravenționale în valoare de 9300 de lei aplicate în perioada sărbătorilor pascale

În perioada 01-05 mai, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş au fost angrenate în misiuni specifice de asigurare şi menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică, premergător, dar şi pe timpul manifestărilor religioase ocazionate de sărbătorirea Paştelui creştin - ortodox şi a minivacanţei de 1 Mai.

Amenzi contravenționale în valoare de 9300 de lei aplicate în perioada sărbătorilor pascale Astfel, jandarmii maramureşeni au fost organizaţi în patrule pedestre de ordine publică, patrule auto şi echipe operative de prevenire şi combatere a faptelor antisociale pentru descurajarea infractorilor şi soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite din partea cetăţenilor.

Jandarmii maramureşeni au constatat şi au luat măsurile impuse de normele legale în cazul a 6 sesizări privind adresarea de injurii şi expresii jignitoare pentru care au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 1800 de lei.

Astfel, subofiţerii jandarmi aflaţi în misiune au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru Florinel T. în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Baia Mare care a adresat injurii personalului unui magazin situat pe B-dul Unirii. Ştefan L. în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în Şomcuta Mare, aflat în stare de ebrietate, a adresat injurii şi expresii jignitoare mamei şi fiicei sale L. Ştefania ameninţându-le totodată cu acte de violenţă. Vasile P. 33 ani din Sarasău, pe fondul unor discuţii contradictorii, a adresat expresii jignitoare fratelui său. Claudiu G. în vârstă de 18 ani din Baia Mare, aflat pe strada Petru Rareş din localitatea de domiciliu, a adresat cuvinte şi expresii jignitoare trecătorilor iar la solicitarea patrulelor de ordine publică de a înceta acţiunea sa, acesta a avut o atitudine sfidătoare. Pe strada Luminişului din municipiul Baia Mare, jandarmii l-au sancţionat pe Marius G., în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în Baia Mare pentru adresarea de injurii şi ameninţări cu acte de violenţă Laviniei R.

Jandarmii băimăreni au fost sesizaţi despre provocarea unui scandal precum şi de adresarea de injurii spre indignarea cetăţenilor de pe strada George Enescu din Baia Mare de către Iuliu L. în vârstă de 28 ani şi Romi D. de 40 ani, ambii din municipiul Baia Mare.

Jandarmii maramureşeni au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 3200 de lei pentru provocare şi participare la scandal.

Astfel 11 maramureşeni cu vârste cuprinse între 17 şi 35

Corpul unui bărbat, găsit plutind pe râul TISA. Probabil este vorba de un contrabandist
Dosare penale pentru infracţiuni rutiere la Vișeu de Sus și Șomcuta Mare
VIȘEU DE SUS - Mandat european de arestare pus în executare de către polițiști
ÎNGRIJORĂTOR - Vaccinul antirujeolic acoperă doar 60% din necesar
Atentat la Atena - Fostul premier grec, grav rănit
BORȘA - Traseul spre Cascada Cailor, amenajat de Primărie special pentru turişti
Renault și Intel pregătesc mașina viitorului
Liviu Dragnea critică Guvernul Grindeanu: „Eu evit să comentez ce spune premierul”
Dani Oțil are o nouă iubită. Află cine este
METEO - Ploi torenţiale și furtuni, până sâmbătă
MARAMUREȘ - Amplasare radare pentru vineri, 26 mai 2017
SIGHET: TEATRU - „Curajul Mamei Mele”, în traducerea lui Victor Scoradeţ
Cod galben de inundaţii pentru bazinele hidrografice Vişeu şi Iza până vineri, la ora 10.00
VIȘEU DE SUS - Festivalul Naţional de Literatură şi Folclor „Armonii de Primăvară”
VACANŢA DE VARĂ 2017 va fi mai scurtă. Află structura anului şcolar viitor
BAIA MARE - Eveniment rutier cercetat de poliţişti
A fost identificat conducătorul autoturismului care a ars în Borşa. Este un tânăr de doar 17 ani
Manchester - Teroristul de la Manchester, filmat când își cumpără rucsacul morții
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru joi, 25 mai
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş joi, 25 mai
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – Tradiţii şi superstiţii de Ispas, la 40 de zile după Înviere
O emisiune BBC a fost întreruptă în direct, după ce s-a dat un ordin de evacuare a clădirii
FOTO: Sighet - Autoturism cu țigări depistat în trafic de polițiștii de frontieră și jandarmii maramureșeni
FOTO - Descinderi la membrii unei rețele specializate în contrabanda cu țigări
Bărbat arestat pentru furt din magazin
Reduceţi viteza în apropierea trecerilor pentru pietoni!
Informare meteo: Instabilitate atmosferică accentuată cu averse torențiale, descărcări electrice și vijelii până sâmbătă noapte
Marea Britanie - Nivelul alertei teroriste a fost întărit, armata va fi pe străzi (Theresa May)
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş miercuri, 24 mai
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru miercuri, 24 mai
SIGHET - Fără apă la robinete azi, 24 mai
Un sucevean care a vrut o partidă de SEX în trei a rămas și fără aventura vieții lui dar și fără bani
Mesajul EMOȚIONANT al Simonei Gherghe imediat după ce a devenit MĂMICĂ
Alegeri parțiale pentru funcția de Primar la Ulmeni și Baia Sprie. Află cine sunt candidații
Ziua Eroilor va fi sărbătorită în Baia Mare