Ieri, 05 aprilie, între orele 15.00 – 20.00, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa împreună cu specialişti din cadrul Ocolului Silvic Borleşti, au organizat o acţiune pentru prevenirea infracţiunilor la regimul silvic dar şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă rutieră. Astfel, poliţiştii au controlat 27 de autovehicule şi au legitimat 32 de persoane.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, şase dintre acestea fiind abateri de la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Valoarea amenzilor este de 20 155 de lei.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic. În perioada următoare vor fi organizate şi alte acţiuni şi controale în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare!

Citește și

loading...