Una dintre preocupările poliţiştilor o reprezintă latura preventivă, care are ca scop preîntâmpinarea producerii de accidente soldate cu victime, disciplinarea participanţilor la trafic, protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Astfel, poliţiştii de ordine publică din Sighetu Marmaţiei au acţionat în scopul combaterii ilegalităţilor din domeniul comercial. Între orele 09.00-15.30, ei au legitimate 23 de persoane şi au verificat trei societăţi comerciale. Pentru neregulile constatate, ei au aplicat 15 sancţiuni, în valoare de 4380 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 210 lei. De asemenea, ei au pus în aplicare două mandate de aducere.

Poliţiştii Serviciului Rutier Baia Mare au acţionat între orele 07.00-21.00, în zona de competenţă, pentru identificarea şi sancţionarea şoferilor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor. Ei au controlat 28 de autoturisme şi pentru abaterile constatate au aplicat 24 de sancţiuni, dintre care şase la tematica acţiunii.

Poliţiştii din Cavnic, împreună cu lucrători ai Registrului Auto Român Maramureş, au acţionat ieri, între orele 10.00-13.00, pe raza oraşului. Ei au verificat seriile de identificare ale maşinilor, concordanţa datelor înscrise în certificatele de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, precum şi dacă autovehiculele aflate în trafic au inspecţia tehnică periodică valabilă şi sunt prevăzute cu anvelope de iarnă. Ei au controlat şi verificat 18 autoturisme şi au aplicat tot atâtea sancţiuni în valoare de 1755 de lei. De asemenea, pentru neregulile constatate, ei au retras un certificat de înmatriculare.

Citește și