Principalele cauze generatoare sunt: conducerea imprudentă, neacordarea de prioritate vehiculelor, precum şi conducerea sub influenta băuturilor alcoolice.

Din aceste considerente Serviciul Poliţiei Rutiere Maramureş a iniţiat o acţiune la nivelul judeţului pentru conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii şi consecinţelor accidentelor rutiere produse de către această categorie de participanţi la trafic.

Astfel, ieri 25 septembrie, au fost desfăşurate activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier pe principalele artere de circulaţie, activităţi care s-au soldat cu aplicarea a 89 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 13.000 de lei.

Principalele abateri constatate se referă la lipsa îmbrăcămintei cu elemente reflectorizante în cazul deplasării pe timp de noapte, circulaţia bicicliştilor pe trotuar, traversarea drumului public pe trecerile de pietoni, echiparea necorespunzătoare a bicicletelor cu lumini de culoare albă/galbenă şi roşie sau lipsa dispozitivelor de frânare.

Reamintim conducătorilor de biciclete faptul că pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.

Bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.

Alte recomandări adresate bicicliştilor: înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic că nu se apropie nici un autovehicul; circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană; nu circulaţi cu bicicleta sub influenţa băuturilor alcoolice; nu transportaţi pe bicicletă alte persoane.

Citește și

loading...