# O fractură de piramidă nazală

Am încercat să luăm legătura cu cei care administrează Mocănița, însă fără succes. Totuși, Administrația SC CFF Vișeu de Sus SRL – Mocănița a emis un comunicat presei centrale, din care reiese că ar fi rezultat 14 victime, din care 13 ușor și una, care s-a ales cu o fractură de piramidă nazală. ”În data de 10 august, la orele 12.50, locomotiva unui tren turistic a deraiat la kilometrul 10,8, pe traseul de urcare a Văii Vaserului, ceea ce a determinat accidentarea unui număr de 14 turiști, cifră comunicată și de către SMURD. Cei 13 turiști au fost accidentați ușor, o singură persoană suferind de o fractură de piramidă nazală. Toți cei 14 turiști au fost transportați la Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus și sunt în afara oricărui pericol. Garnitura completă a acestui tren a fost readusă în gara CFF împreună cu călătorii aflați în ea. Cauzele deraierii încă nu au fost stabilite, urmând a fi determinate de către o comisie tehnică de cercetare destinată acestui eveniment feroviar. Regretăm această întâmplare nefericită. După ce s-au depus toate eforturile pentru eliberarea cât mai urgență a traseului feroviar, momentan se efectuează readucerea în gara CFF a întregului material rulant”, a arătat conducerea societății CFF Vișeu de Sus.

# 12 și un caz în anchetă

Reprezentanții ISU Maramureș spun că SMURD nu a comunicat societății niciun număr de victime. “SMURD nu comunică astfel de date. Numărul victimelor, în scriptele noastre, este de 12. Nu excludem posibilitatea ca unele persoane să se fi deplasat singure la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Vișeu de Sus, după incidentul respectiv”, a explicat, pentru AxaNews.ro, Oana Alexa-Gonczi, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.
Trecând peste controversa numărului de victime, cert este că, referitor la incident, au fost declanșate anchete. “În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Continuă cercetările pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc incidentul, urmând să fie dispuse măsurile legale. Conductorul garniturii de tren a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

# Se va face, întâi, o expertiză tehnică

Pe rețelele de socializare circulă o mulțime de informații, conform cărora incidente similare s-ar fi înregistrat și în trecut. Oamenii insistă, în mărturii, că ar mai fi avut loc deraieri, însă norocul a făcut să nu existe victime. La ITM Maramureș, însă, nu s-au înregistrat sesizări pe această temă. Totuși, instituția cercetează cazul de față, în care, conform cifrelor existente la instituție, 12 persoane au fost rănite, însă ușor. “Există o procedură în acest sens. Mai întâi, cazul este preluat de specialiști, mai exact o agenție care investighează evenimentele feroviare. Ei verifică starea infrastructurii feroviare și a materialului rulant, respectiv instalațiile de semnalizare, deci tot ceea ce înseamnă ecartament și vagonet. Între timp, se înființează o comisie, alcătuită din inspectori de siguranță și securitate în muncă din Maramureș și Cluj, Cluj întrucât acolo este sediul regionalei căilor ferate. Această comisie primește raportul tehnic și dispune măsuri, iar, în paralel efectuează cercetări cu privire la autorizarea personalului și dacă au controlul medical la zi și așa mai departe. Întreaga procedură va dura câteva zile, în special pentru că durează această expertiză tehnică de specialitate”, a explicat, pentru AxaNews.ro, Mircea Onea, purtătorul de cuvânt al ITM Maramureș.

Citește și