“Chiar dacă au trecut 2 luni de când am adus în atenție problemele noastre nu s-a făcut absolut nimic in privința lor. Cei din conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației consideră că e ceva normal să nu ai unde să te adăpostești de ploaie și să mănânci mâncarea ce o porți o zi intreagă in rucsac, undeva pe genunchi pe malul Tisei în ciuda faptului că avem popotă funcțională la sediul I.T.P.F. Oare stricăm imaginea instituției dacă venim și noi din frontieră să mâncăm acolo sau care e explicația? Nu cred ca le e rușine celor de la 8 ore să mănânce alături de colegii din operativ. Dar cel mai dureros lucru a fost modul în care au fost întâmpinate aceste probleme: cu zâmbete și glume de prost gust din partea celor care ar trebui să le rezolve.”, a scris Răzvan Radomir, poliţist de frontieră la ITPF Sighetu Marmaţiei.

Postarea lui a fost rapid distribuită de colegii din toată ţara şi care au reclamat condiţii de muncă similare cu cele din Maramureş.

“Asta așa e peste tot Răzvane, din păcate…”, a scris Vasi Mindrut.
“Eu am avut un jeg de adjunct de sef inspectorat,care ne intreba ironic daca noi mai si mancam la 12 ore!!??Si el la 8 ore, nici alea toate petrecute la munca,manca la popota si sigur bea si un sprit.Dupa ce se imbata, venea in control.”, a scris Florin Florian.

Sindicaliştii din cadrul Poliţiei de Frontieră se pregătesc pentru un protest masiv care este programat pentru data de 10 aprilie.

Citește și

Comentarii