Vremea va fi călduroasă în prima zi a intervalului de prognoză, cu o medie regională a valorilor maxime de 30 de grade şi de 14...16 grade a celor minime.

În 31 august se va produce o scădere a temperaturii, spre medii ale valorilor diurne de 25...26 de grade şi minime în jur de 11 grade. Ulterior temperatura va creşte uşor, mai ales în ceea ce priveşte valorile diurne, care vor tinde spre o medie de 28 de grade.

După data de 7 septembrie este posibilă o nouă răcire, prin urmare sunt estimate temperaturi maxime, în medie, de 25...26 de grade şi minime de 11...12 grade.

Averse locale se vor semnala în ziua de 30 august şi cu o probabilitate destul de ridicată şi după data de 6 septembrie, când sunt posibile şi cantităţi mai însemnate.


Săptămână cu vreme preponderent frumoasă

Conform produselor meteo actuale, marţi, maximele vor ajunge către 31 grade în Maramureş, cerul va fi de la variabil la mai mult senin, dar se vor înregistra şi ploi trecătoare în unele zone.

Miercuri maximele vor fi de până la 27 grade, iar cerul va fi de la variabil la mai mult senin. Joi, vineri şi sâmbătă, conform produselor meteo actuale, vom avea 29 grade şi vreme frumoasă.

Duminică am putea avea chiar şi 30 grade. Începutul săptămânii viitoare ar aduce maxime de până la 29-31 grade, vreme frumoasă, dar şi perioade scurte de instabilitate, cu ploi trecătoare. Apoi, am putea observa o tendinţă de răcorire.

Totuşi, prognoza meteo ar mai putea suferi modificări în perioada următoare.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și