Preşedintele PNL, CRIN ANTONESCU, spune că dacă VICTOR PONTA vrea să facă un alt guvern, acesta trebuie mai întâi să-şi dea demisia din fruntea guvernului USL.
"Domnul Ponta face un alt guvern, după atenţie, după ce DEMISIONEAZĂ! Nu ne-a adus domnul Ponta la guvernare, noi avem guvernarea aia împreună, dacă domnul Ponta a făcut o altă majoritate, demisionează şi cu noua majoritate, forţează un alt guvern. Cred că domnul Iohannis e o problemă pentru Victor Ponta şi nu înţeleg de ce. Domnul Ponta trebuie să înveţe că politica e un spaţiu al concurenţei, nu ar fi caraghios ca domnul Ponta să se teamă că domnul Iohannis ar deveni prezidenţiabil, de ce nu m-aş teme eu. Iohannis nu vine să-i ia locul. S-ar putea ca domnul Iohannis să ridice ştacheta de comportament guvernamental", a declarat CRIN ANTONESCU, la B1 TV.
Preluare: realitatea.net