La data de 15 martie a.c., poliţia a fost sesizată că un bărbat în vârstă de 61 de ani din Borşa a fost victima infracţiunii de tâlhărie. El a declarat că în jurul orei 19.30, în timp ce se deplasa într-o zonă neiluminată, patru tineri necunoscuţi l-au împiedicat şi i-au sustras portofelul din buzunar.
Valoarea prejudiciului reclamat este de 325 de lei.

Activităţile de cercetare efectuate de poliţişti au dus la identificarea a patru minori, cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani, bănuiţi de comiterea tâlhăriei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru recuperarea prejudiciului şi tragerea lor la răspundere.

Tot la Borşa, în urma activităţilor specifice efectuate de poliţişti, a fost identificat un alt minor, în vârstă de 10 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de furt.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că minorul, în timp ce se afla în piaţa de alimente, ar fi sustras un portofel din poşeta unei femei care a uitat fermoarul deschis.

Prejudiciul, în valoare de 140 de lei, a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate.

Cercetările continuă.

Citește și

loading...