Prin adoptarea acestei hotărâri, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va putea acorda începând cu 16 octombrie 2019 plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal și zootehnic într-un procent conform reglementărilor comunitare în vigoare la data efectuării plăţilor în avans. Plățile prevăzute în actul normativ se acordă potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Plățile se fac din 16 octombrie

Prin acest act normativ au fost aprobate cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (102,6082 euro/ha), plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha și 5 ha, inclusiv (5 euro/ha) și peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv (48,7127 euro/ha), plata pentru înverzire (59,3201 euro/ha) și plata pentru tinerii fermieri (31,2477 euro/ha). Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafețelor determinate.

Sumele necesare pentru aplicarea plăților directe în sectorul vegetal și a schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă se asigură din prevederile bugetare aprobate MADR pentru anii 2019 și 2020. Prin adoptarea acestei hotărâri de Guvern, APIA va putea acorda începând cu 16 octombrie 2019 plăți în avans în cadrul schemelor de plăți directe din sectorul vegetal și zootehnic, într-un procent conform reglementărilor în vigoare la data efectuării plății. Statele membre pot face plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și