Datele oficiale referitoare la anul 2020 arată că au fost ridicate în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice peste 3.900 de permise de conducere. Dintre acestea 1980 ( +529) pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 Km/h, 1049 pentru depășire neregulamentară, 249 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și 107 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor. De asemenea au fost retrase 943 certificate de înmatriculare.

„Analiza efectuată asupra dinamicii accidentelor grave de circulaţie produse în anul 2020 pe drumurile publice din județul Maramureș, arată faptul că numărul acestora a fost în scădere față de anul precedent cu 27,7%. Totodată numărul persoanelor decedate a scăzut cu 28%, iar cel al persoanelor rănite grav cu 24%. Principalele cauze de producere a accidentelor grave de circulaţie (care ocupă aproximativ 33% din totalul accidentelor), înregistrate în perioada susmenţionată, au fost: viteza neadaptată la condiţiile de drum, încălcarea normelor rutiere de către bicicliști și conducerea fără permis”, se arată într-un raport al IPJ Maramureș.

Tot în cursul anului 2020, poliţiştii rutieri din judeţul Maramureş au dispus confiscarea a 140 litri alcool, 45,02 m.c. material lemnos şi 10006 pachete de ţigări.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și