Un număr de aproximativ 1.200 de români se aflau, în 2013, în stare de arest preventiv sau executau pedepse privative de libertate în urma unor sentinţe definitive pentru săvârşirea unor infracţiuni legate de trafic de droguri, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, Ministerul de Externe.

"Potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României de la autorităţile străine competente, în anul 2013 s-a înregistrat un număr de aproximativ 1.200 de cetăţeni români aflaţi în stare de arest preventiv sau care execută pedepse privative de libertate în baza unor sentinţe de condamnare rămase definitive pentru săvârşirea unor infracţiuni legate de trafic de droguri", se arată în răspunsul MAE.

Ca urmare a numărului mare de români implicaţi, voluntar sau involuntar, în traficul cu droguri, Ministerul de Externe, în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog, a lansat, la 28 ianuarie, o campanie de informare cu privire la riscurile la care se expun cărăuşii şi deţinătorii de droguri peste hotare, dat fiind că în 32 de ţări cei care se fac vinovaţi de astfel de infracţiuni riscă pedeapsa cu moartea.

Demarată sub titlul "Drogurile îţi schimbă destinaţia", campania de conştientizare atrage atenţia asupra riscurilor pe care le implică transportul de droguri, prin informarea publicului larg despre aspecte mai puţin cunoscute din legislaţia unor ţări ca Brunei, Malaezia, China şi altele, se arată într-un comunicat MAE.