În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii din Recea cu privire la un furt de material lemnos reclamat în 18 noiembrie a.c. au fost identificaţi suspecţii.
Aceştia, patru bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 43 de ani din comuna Satulung, sat Hideaga, au tăiat fără drept şi au sustras 9 mc material lemnos de esenţă arin şi salcie din locul numit Izvoare, de pe proprietatea unui bărbat din Lăpuşel. Lemnul a fost predat în custodie părţii vătămate iar cercetările continuă cu suspecţii în libertate pentru comiterea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.
La Fărcaşa poliţia a fost sesizată sâmbătă că mai multe persoane taie ilegal lemne de pe malul râului Someş. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au identificat trei bărbaţi în vârstă de 46, 47 şi 50 de ani din Tămaia şi Fărcaşa care au tăiat arbori de esenţă răchită. Pe numele lor au fost întocmite dosare penale.