În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada martie – iulie 2015, suspecţii PRECUP GRAŢIAN COSMIN şi BUTEAN CRISTIAN VASILE, prin intermediul suspecţilor BĂLĂUŢĂ VLĂDUŢ CONSTANTIN, BĂLĂUŢĂ ANDREI MIHAI şi ONCIU DUMITRU RĂZVAN, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au procurat din străinătate diverse cantităţi de cocaină şi pastile MDMA (Ecstasy) pe care aceştia le-au introdus în România şi le-au distribuit fie direct, fie prin intermediari unor cercuri extinse de consumatori de pe raza judeţelor Maramureş, Cluj, Bihor, Satu Mare, Suceava.

S-a reţinut că inculpaţii BĂLĂUŢĂ VLĂDUŢ CONSTANTIN şi BĂLĂUŢĂ ANDREI MIHAI au creat legături bine structurate în mai multe state din spaţiul Uniunii Europene cât şi din America Latină, aderând la activitatea de criminalitate organizată a unor reţele transfrontaliere de trafic internaţional de droguri cu potenţial ridicat de periculozitate (cocaină şi comprimate MDMA).

În mod regulat, suspecţii BĂLĂUŢĂ VLĂDUŢ CONSTANTIN şi BĂLĂUŢĂ ANDREI MIHAI precum şi suspectul ONCIU DUMITRU RĂZVAN s-au deplasat în străinătate de unde au procurat cantităţi importante de droguri de mare risc, introducându-le în România fie direct, fie prin diferite persoane interpuse. S-a reţinut că suspecţii au oferit spre vânzare cantităţi importante la o singură tranzacţie, respectiv minimum 10 grame de cocaină cu sume variind între 80 – 100/gram.

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Citește și

loading...