Guvernul finlandez a decis miercuri să instituie o blocadă de trei săptămâni a regiunii din jurul Helsinki, epicentrul epidemiei de coronavirus în Finlanda, pentru a-i împiedica pe oameni să călătorească şi să răspândească virusul în altă parte a ţării. Dar vineri, decizia încă aştepta aprobarea parlamentului, notează Reuters.

Traficul a început să fie blocar spre seară pe autostrăzile ce duc în afara regiunii capitalei, Uusimaa, în timp ce poliţia bloca benzile de circulaţie cu stâlpi şi garduri, a informat presa locală.

Între timp, la Helsinki continua dezbaterea legii în parlament - amânată din cauza unor probleme tehnice constituţionale mai devreme vineri - în scopul de a o aproba până la miezul nopţii, când se presupune că va intra în vigoare.

Deplasarea spre şi dinspre regiunea Uusimaa va fi interzisă până la 19 aprilie, cu anumite excepţii precum livrările de bunuri şi naveta indispensabilă legată de muncă.

Până vineri, autorităţile au anunţat şapte decese şi 1.025 de cazuri confirmate de COVID-19 în Finlanda, cele mai multe dintre ele în regiunea capitalei.

Săptămâna trecută, Finlanda a restricţionat traficul la graniţele sale, a interzis întâlnirile publice a peste 10 persoane, a închis şcolile pentru majoritatea elevilor şi a îndemnat oamenii să rămână acasă cât mai mult posibil.

Citește și

loading...