În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat cinci infracţiuni, au aplicat două sancţiuni contravenţionale şi au confiscat produse în valoare de aproape 8000 de lei.

Joi, 23 aprilie, poliţiştii au acţionat pentru identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor fizice şi juridice care comit ilegalităţi în domeniul transportului şi comercializării produselor de panificaţie, precum şi pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale cu produse contrafăcute. Poliţiştii au verificat 12 societăţi comerciale, trei persoane fizice şi cinci mijloace de transport.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate cinci infracţiuni la Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

În acelaşi context poliţiştii au confiscat articole de îmbrăcăminte şi băuturi alcoolice în valoare totală de 7.914 lei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și