N-a avut răbdare să aștepte încă patru zile, astfel că duminică dimineață s-a gândit că a venit vremea să încheie socotelile cu partea trecătoare a vieții. A murit în Germania, acolo unde trăia din 1991. Olos este unul dintre cei mai mari artiști contemporani, recunoscut atât în spațiul cultural românesc, cât și în cel european. O personalitate complexă, pictor, grafician, sculptor, poet, gânditor de excepție, cântăreț, posesor al unei culturi uluitoare. Un personaj aparte, care se impunea în orice colectivitate. Cineva spunea despre el că, dacă trăia în Evul Mediu, cu siguranță ar fi fost un teolog ideolog influent, un constructor de utopii creștine. Un om universal pe care Maramureșul l-a dat marii culturi naționale și europene. În semn de respect pentru cel care a fost Mihai Olos, reproducem un articol apărut în revista Viața Românească, nr. 3-4/2010. (G. Ciascai)

Prezenţa şi activitatea creatoare explozivă a lui Mihai Olos în anii 70-80 a fost un noroc pentru generaţia mea, dar şi pentru toţi creatorii din nordul României, din toate generaţiile, care trăiau departe de un centru cultural focalizator, conectat la sursele de informaţie şi creaţie ale imediatei contemporaneităţi. Înzestrat cu haruri multiple, cântăreţ, poet, grafician, pictor, sculptor, arhitect, geniu al improvizaţiei şi oralităţii, filosof ţăran, în egală măsură, dar mai presus de toate artist renascentist în plină conectare românească ( recuperatoare) la modernitate, om universal cu asupra de măsură, Mihai Olos a mutat centrul imperial al artelor în Maramureşul arhaic, redescoperindu-i valenţele de actualizare în plină contemporaneitate şi ţinând în fascinaţia boemei sale creatoare, de zi şi de noapte, spiritul treaz al tinerilor în formare artistică din acei ani.

Călătorea mult prin satele Maramureşului, în căutare de germeni ai unei potenţiale creativităţi viitoare, dar şi prin capitalele lumii, din Roma la Tokyo, colonizând cu ţâpuritura, secretul uluitor al rosturilor sale de lemn şi horinca pe care o avea întotdeuna la îndemână, tot ce-i ieşea în cale, atrăgând ca un magnet cu iradiaţia nelumească a prezenţei sale şi dând tuturor sentimentul că în preajma spiritului său lumea abia începe să-şi coaguleze zorii primului său rost şi prima sa rostire cu miez şi sens în viitoarea durată.

În acelaşi timp, atelierul său aglomerat de lucrări din Baia Mare, prin care au trecut majoritatea spiritelor luminate ale României durabile, de la Nichita Stănescu, Constantin Noica, Mihail Şora, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Gheorghe Grigurcu, Gheorghe Pituţ, Angela Marinescu, Laurenţiu Ulici, Nicolae Prelipceanu, să zicem, până la tinerii scriitori pe atunci Ion Mureşan, Ioan Moldovan, Radu Săplăcan, ca să nu-i punem la socoteală pe maramureşenii de viitor, Ion Iuga, Ion Bogdan, Mihai Cupcea, Gheorghe Pârja, Ion Burnar, până la pitorescul, uluitorul poet al locului, Vasalică de la Gară, a ţinut loc de academie de artă, de agora grecească şi de şură ţărănească de lemn, cu hore, gioc şi strigătură, deschisă zi şi noapte celui ce avea de sporit cu un cuvânt, un cântec, o idee, corola de minuni a lumii.

Mihai Olos a fost apreciat încă din tinereţe de rafinatul critic de artă Petru Comarnescu, sub girul căruia s-a lansat în ţară şi în lume, având curajul să dezvolte pe linia lui Brâncuşi şi să ducă la mari expoziţii de artă modernă din Osaka, Roma, dar şi în Germania sau Olanda, proiectul Oraşului Universal, Olos-Polisul germinat de geniul tutelar al formelor constructorilor în lemn din Maramureşul arhaic.

Artist vizionar, cu performanţe şi happeninguri uluitoare în plin comunism, neînţelese la adevărata lor dimensiune şi semnificaţie globală, Mihai Olos este un artist care s-a născut într-un timp istoric nefericit, ca o haină prea scurtă şi strâmtă pentru spiritul său exploziv, în căutare cotinuă de autenticitate vie şi viaţă sporitoare în creativitate fără odihnă. Timpul istoric al creaţiei lui Mihai Olos abia acum e în zori, odată cu libertatea senină şi înţelepciunea anilor, care au decantat lingoul de aur de precaritatea sterilă.

Citește și

loading...