La începutul aceste săptămâni au fost demarate lucrările de asfaltare a drumului adițional care leagă Valea Cosăului de Valea Izei. L-am găsit pe primarul Matei Godja în plin șantier, supervizând cu atenție lucrările.

“Sunt foarte bucuros că au început aceste lucrări de asfaltare. Este un proiect ambițios. S-a aplicat primul strat de asfalt, urmând amenajarea șanțurilor betonate și aplicarea stratului final de uzură. Sper ca într-un interval cât mai redus de timp lucrările să fie finalizate”, a spus Matei Godja. Se lucrează și la clădirea noii grădinițe, lucrările aflându-se într-un stadiu avansat de execuție. Administrația locală a depus un proiect pentru construirea unui nou dispensar uman cu fonduri de la CNI și un proiect pentru o sală modernă de sport.

“Această modernă sală de sport multifuncțională ne va fi foarte utilă pentru activitățile sportive, de care vor beneficia atât localnicii cât și turiștii care vin la noi. Urmează să mai derulăm și alte lucrări de asfaltare a drumurilor de interes local. În proporție de finalizare de 90% se află lucrările la rețeaua de alimentare cu apă a comunei. Sperăm ca în curând să se facă recepția lucrărilor”, a spus Matei Godja.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și