În cursul zilei de azi, începând cu ora 11.00, asistenţii maternali, lucrătorii din casele şi centrele DGASPC, împreună cu asistenţii personali şi liderii de sindicat – în total circa 100 de persoane – vor manifesta timp de o oră în faţa Palatului Administrativ.

„Pichetăm pentru neaplicarea Ordinului 35 cu privire la creşterile salariale cu 25%, şi intenţia guvernului, momentan doar declarativă, de a nu plăti orele de muncă din weekend şi sărbători legale cu sporurile aferente. În plus, există o rămăşiţă salarială, eşalonată de Guvernul Boc până în 2016; ne permitem să solicităm în avans acordarea ei, din moment ce ei pot să-şi mărească indemnizaţiile şi salariile după cum vor. Sunt drepturi pe care le-am câştigat în instanţă”, a declarat Florin Hossu, lider de sindicat Cartel Alfa.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și