Cherif Chekatt, autorul atacului armat de la Târgul de Crăciun din Strasbourg, a tras asupra a trei poliţişti care au ripostat şi l-au împuşcat mortal în cartierul Neudorf, a declarat ministrul de interne francez Christophe Castaner, relatează AFP şi Reuters.

Suspectul a fost reperat în jurul orei locale 21.00 de o echipă a "brigăzii specializate de teren", în timp ce "rătăcea" pe stradă. "Ei au încercat să-l aresteze, dar el s-a întors spre poliţişti şi a început să tragă. Ei au ripostat imediat şi l-au neutralizat pe atacator", a precizat Castaner în prefectura departamentului Bas-Rhin din Strasbourg.

Ministrul de interne a precizat că l-a informat pe preşedintele Republicii, Emmanuel Macron, şi pe prim-ministru, Edouard Philippe, precum şi pe procurorul din Paris, Rémy Heitz, "care se deplasează la faţa locului pentru a confirma identitatea suspectului".

Cu puţin timp înainte, Christophe Castaner a anunţat redeschiderea, prevăzută pentru vineri, ora 11.00, a Târgului de Crăciun din Strasbourg, după două zile în care a fost închis.

Chérif Chekatt a fost împuşcat mortal de o patrulă a poliţiei, în jurul orei locale 21.00, pe strada Lazaret.

Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, Chérif Chekatt a deschis focul asupra forţelor de ordine, care au ripostat cu focuri de armă.

De două zile autorităţile au încercat să calmeze situaţia.

Ministrul de Interne a anunţat că Piaţa de Crăciun va fi deschisă vineri.

Bărbatul era baricadat într-o zonă nu departe de cea în care a fost împuşcat de poliţie, după atac.

Poliţia naţională franceză a lansat, miercuri seara, un apel către martori în vederea găsirii celui mai căutat om în Franţa, autorul acestui atentat - care s-a soldat cu doi morţi şi un rănit în moarte cerebrală şi alţi 12 răniţi.

Cine era autorul sângerosului atac de la Strasbourg
Autorul sângerosului atac în Piaţa de Crăciun de la Strasbourg, marţi seara - în continuare fugar - este un bărbat în vârstă de 29 de ani, radicalizat şi cu un trecut judiciar ”încărcat”.

Născut la Strasbourg în 1989, pe numele său exista o fişă ”S” (siguranţa statului) întocmită de către serviciile antiteroriste, în urma unei încarcerări din 2013 în 2015, în cursul căreia a atras atenţia serviciilor de informaţii din cauza unor violenţe, raficalizării şi a practicii sale religioase şi prozelitismului său. El era urmărit, din această cauză, de când a ieşit de la închisoare.

Bărbatul era ”cunoscut, din nefericire, de mult timp în dreptul comun”, a declarat Castaner miercuri în cadrul unei interpelări în Adunarea Naţională.

”Încă de la vârsta de 10 ani avea un comportament care ţinea de penal. A fost condamnat prima oară la 13 ani. A făcut obiectul unui număr de 67 de înscrieri din cauza unor diverse intervenţii şi comportamente care erau marcate sistematic de violenţă”.

El avea un cazier ”destul de important” cuprivire la violenţe, furturi, distrugeri -atât în Franţa, cât şi în Germania, unde a fost de asemenea încarcerat, însă acest ”radicalizat” nu a ”fost niciodată cunoscut din cauza unor delicte legate de terorism”, a insistat secretarul de stat de la Interne Laurent Nuñez la France Inter, dezminţind că acesta a încercat să se ducă în Siria.


Preluare: Digi 24

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și