Potrivit FranceInfo, un individ a tras două focuri cu o puşcă de vânătoare nimerindu-l pe preot în abdomen.

O altă sursă de poliţie a spus că preotul a fost în măsură să spună serviciilor de urgenţă, când au sosit, că nu l-a recunoscut pe atacator.

Potrivit Reuters, un oficial guvernamental grec l-a identificat pe preot ca fiind Nikolaos Kakavelakis.

Autorul atacului a fugit de la faţa locului după ce a tras în prelat care se afla în afara bisericii, a informat poliţia anterior. Autorităţile locale şi procurorii au spus că nu sunt clare încă motivele acestui act şi nu au indicat dacă este legat de terorism. Parchetul din oraş a deschis o anchetă pentru tentativă de crimă. La Paris, ministrul de interne Gerald Darmanin a creat o celulă de criză la minister.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a condamnat atacul într-un tweet, subliniind că libertatea conştiinţei este un drept pentru toată lumea din Europa şi trebuie respectat, în timp ce violenţa este intolerabilă.

Citește și