,, La Muzeul ASTRA ne dorim o viață sustenabilă, fructificând resursele pe care natura ni le oferă, într-o manieră empatică cu mediul și bazată pe tradiția și savoir-fair-ul strămoșilor noștri. În atelierul de vopsire a lânii cu plante vom folosi frunze, scoarțe și rădăcini de flori, copaci și buruieni, apă și mordanți, adică fixatori de culoare (săruri metalice – alaun, cupru, fier, staniu) pentru a trata materialul. Vopsirea lânii se împarte în trei pași: pregătirea materialelor textile pentru vopsire prin mordansare, adică aplicarea fixatorilor de culoare, apoi vom extrage colorantul din sursa biologică. Pasul numărul 3 presupune fierberea lânii în apa colorată de plantele tinctoriale. Metoda de vopsire cu plante este cunoscută de mii de ani. Gândiți-vă că în secolul III înaintea erei noastre, aceaste metode arhaice a fost menționate pe manuscrise egiptene. Acțiunile de acest gen sunt organizate pentru a demonstra publicului larg importanța și utilitatea patrimoniului cultural imaterial în strânsă legătură cu cel material. Fiecare obiect are istoria și povestea lui și sunt o resursă infinită de cunoaștere. Învățăm aici într-un mod intuitiv, non-formal, istorie, chimie, biologie prin practică și dobândind pasiune și înțelegere pentru natură și mediul înconjurător. Vă mai spun că vom utiliza la început 5 coloranți, dar vom obține o varietate de culoare mult mai mare prin ultizarea modificatorilor de culoare. Va fi o incursiune teoretică și practică în lumea florilor și a proprietăților tinctoriale ale acestora.”, a declarat Iulia Teodorescu, restaurator textile Muzeul ASTRA

Atelierul de vopsire a lânii cu plante va avea loc la Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, între orele 10-16.

Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
INFO TEXT: Iulia Teodorescu, restaurator textile Muzeul ASTRA
Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și