Astfel, în conformitate cu articolul 60 din OUG 195/2002, republicată:

(1) Participanții la trafic trebuie să dea dovadă de prudență sporită la apropierea și traversarea liniilor de cale ferată curentă sau industrială, după caz.

(2) La trecerea la nivel cu o cale ferată curentă, prevăzută cu bariere sau semibariere, conducătorii de vehicule sunt obligați să oprească în dreptul indicatorului ce obligă la oprire, dacă acestea sunt în curs de coborâre ori în poziție orizontală și/sau semnalele sonore și luminoase care anunță apropierea trenului sunt în funcțiune.

(3) La trecerea la nivel cu o cale ferată industrială, semnalizată corespunzător, conducătorii de vehicule sunt obligați să se conformeze semnificației semnalelor agentului de cale ferată.

Art. 102, alin (3), lit. c stipulează: "neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune constituie contravenție și se sancționează cu amendă și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile".

Mai mult, conducătorul de autovehicul nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce dacă sancțiunea contravențională complementară s-a dispus în condițiile stipulate mai sus.

Citește și

loading...