Pe lângă faptul că e bănuit că ar fi la originea plănuirii unui atac contra unor biserici, respectivul ar fi comis şi o crimà inexplicabilă contra unei tinere femei. Arestarea presupusului terorist în capitala Franţei s-a făcut însă din întâmplare, scrie RFI.

Individul arestat este francez de origine algeriană şi e student la informatică. Are 24 de ani şi a fost arestat din pură întâmplare. Serviciile medicale de urgenţă sunt cele care au alertat poliţia după ce l-au găsit pe suspect rănit de gloanţe şi sângerând în apartamentul său din arrondismentul 13 al Parisului. El a spus poliţiei că cineva l-ar fi atacat şi împuşcat. Anchetatorii au mers însă pe urmele de sânge şi au ajuns până la maşina individului. Aşa au tras concluzia că respectivul se rănise în fapt probabil singur cu arma sa.

In respectiva maşină şi în apartamentul individului s-a găsit un adevărat arsenal compus din « arme de război, pistoale, muniţii, veste anti-glonţ pe lângă o serie de materiale informatice şi de telefonie. Documentaţia găsită la faţa locului arată că suspectul se pregătea să comită un atentat, fără îndoială chiar în dimineaţa respectivă, contra unei sau două biserici » precizează comunicatul ministrului francez de interne. Bernard Cazeneuve mai spune că individul fusese semnalat serviciilor de poliţie ca având « veleităţi de plecare în Siria ». Verificările efectuate în 2014 şi anul acesta nu au scos însă în, evidenţă elemente care să justifice deschiderea unei anchete judiciare.

De duminică şi până acum anchetatorii au efectuat mai multe percheziţii şi arestări în anturajul suspectului. O parte din membrii familiei acestuia ar fi aderat la cauza islamului radical, afirmà surse poliţieneşti.

De partea sa, presupusul jihadist, încarcerat deîndată, este bănuit că ar fi ucis şi o tânără mamă de 32 de ani chiar în dimineaţa zilei de duminică, nu departe de domiciliul său. Aurélie Châtelain fusese găsită împuşcată în maşina ei în flăcări în localitatea Villejuif de lângă Paris. Primele elemente ale anchetei – declaraţile martorilor oculari, urme de ADN şi aceaşi armă cu a jihadistului - arată că suspectul de terorism ar fi ucis-o si pe această tânără femeie venită din provincie la Paris cu o zi înainte ca să facă un stagiu. Care este mobilul acestei crime misterioase nu se ştie pentru moment. Surse judiciare spun însă că tocmai în această suburbie a Parisului, Villejuif, se aflau « ţintele » jihadistului, adică biserica sau bisericile ce urmau să fie atacate.

De notat că precizările cu privire la atacul iminent dejucat duminică sunt primele făcute public după seria de atacuri jihadiste de la începutul lui ianuarie contra revistei satirice Charlie Hebdo si a magazinului cuşer din Paris. Preşedintele François Hollande si guvernul socialist de la Paris au repetat însă de mai multe ori de atunci că ţara rămâne sub ameninţarea unor noi atacuri, motiv pentru care planul antiterorist Vigipirate este dealtfel în continuare activ la Paris la cel mai înalt grad de alertă. « Teroriştii ţintesc Franţa ca să ne divizeze. Răspunsul pe care trebuie să-l dăm este să rămânem uniti şi foarte hotărâţi să-i combatem » spunea Manuel Valls într-un scurt comentariu legat de evenimentele de duminică. In opinia primului ministru francez « Franţa este confruntată cu o ameninţare teroristă fără echivalent în trecut ».