Primele investigaţii efectuate au relevat faptul că ieri, 30 mai, în jurul orei 15.30, bărbatul a bătut la uşa unui apartament de pe bulevardul Unirii şi i-a spus proprietarei că trebuie să-i ofere un set de oale, cadou din partea primăriei.

Femeia, în vârstă de 80 de ani, i-a permis acestuia accesul în apartament, a primit “cadoul”, însă la scurt timp după ce bărbatul a plecat şi-a dat sema că dintr-o geantă care era pe canapea îi lipseşte suma de 600 lei.

După ce au fost sesizaţi cu privire la aceste aspecte, poliţiştii au întocmit dosar penal şi desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune şi furt.

Atragem încă o dată atenţia asupra faptului că riscaţi să deveniţi victime atunci când permiteţi accesul unor persoane necunoscute în locuinţă! Fiţi precauţi de fiecare dată când vă bat la uşă persoane care pretind că reprezintă diferite instituţii, oferă diferite servicii, oferă spre vânzare diferite produse sau atunci când vă sunt oferite premii, cadouri! În cazul în care deveniţi victime, sesizaţi de urgenţă poliţia!

Citește și