"Pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier se vor executa în perioada 15 noiembrie - 8 decembrie a.c., în intervalul orar 9.00 -16.00, pe DN18, în Pasul Gutâi, urcarea din oraşul Baia Sprie în pasul montan, lucrări de îndepărtare a copacilor care se pot prăbuşi pe partea carosabilă în condiţii meteorologice nefavorabile (rafale puternice de vânt, respectiv precipitaţii abundente sub formă de zăpadă). Arborii identificaţi au marcaţi şi au fost obţinute autorizaţiile necesare pentru efectuarea lucrărilor de exploatare şi îndepărtare de către operatorul economic, fără a pune în pericol participanţii la trafic", a spus Dan Bucă.

Conform acestuia, pe toată durata lucrărilor, traficul pe DN 18 va fi semnalizat.

"Circulaţia rutieră va fi dirijată pe perioada executării lucrărilor pe DN18, în Pasul Gutâi cu palete de către angajaţii Secţiei de Drumuri Naţionale Baia Mare şi operatorul economic, care vor fi sprijiniţi de către poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Maramureş. De asemenea, vor fi instalate panouri de avertizare în zonă pe perioada executării lucrărilor de îndepărtare a arborilor", a mai precizat Dan Bucă.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş a adăugat că, în caz de necesitate, traficul rutier ar putea fi restricţionat şi orientat pe alte drumuri.

"Având în vedere că există posibilitatea restricţionării traficului rutier în pasul montan pe perioade scurte de timp, recomandăm conducătorilor de autovehicule următoarele rute alternative pentru a se deplasa în Maramureşul istoric: E58, Baia Mare - Seini - Livada - DN19, Negreşti Oaş - Huta Certeze - Remeţi - Săpânţa - Sighetu Marmaţiei - DN18, Vişeu de Sus - Borşa pentru autovehicule/camioane de mare tonaj şi transport internaţional de marfă; DN18 Baia Mare - Baia Sprie - DJ 184 Cavnic -DJ109F Ocna Şugatag - Fereşti pentru autoturisme şi autovehicule cu tonaj până la 7,5 tone", a declarat Dan Bucă.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și