”Colete pierdute la doar 9.93lei ! Eliberăm urgent depozitele poștale și vindem peste 1.000 de colete pierdute! Pentru a cumpăra, intrați pe site și plasați comanda!”

Așa sună anunțul postat pe o clonă a paginii de Facebook a Poștei Române. Doar că anunțul este fals, iar pagina nu aparține instituției.

Este o nouă tentativă de fraudă online, menită să păcălească cetățenii care vor să cumpere chilipiruri.

Pagina de Facebook are un link, care duce de asemenea pe o pagină care utilizează imaginea Poștei Române.

Atenție însă: numele linkului nu se potrivește nici pe departe cu adresa Poștei Române.

Reprezentanții insitituției au confirmat pentru Alba24 că nici contul Facebook și nici linkul pe care duce nu aparțin Poștei Române.

Țeapa ”coletul la 9,93 de lei”: atenție la detalii

Infractorii știu foarte bine ce fac și sunt atenți la detalii. La fel de atenți trebuie să fiți și dumneavoastră.

Sub postare, primul comentariu este au unui cetățean mulțumit. El este din Bratislava, dar comentariul său este în română.

”Sunteți cei mai buni. Vă mulțumim Poșta Română pentru că ne-ați dat posibilitatea de a obține lucruri utile la doar 9,93 lei. Uscător de păr, ceas, laptop, lucruri de la branduri celebre. A fost un cadou frumos pentru fiecare din familia noastră” a scris acesta, în încercarea de a induce oamenii pe o pistă falsă.

La fel sunt și restul comentariilor, unele dintre ele cu poza unor așa zise produse cumpărate de la Poșta Română.

”Wow, am primit un macbook nou-nouț cu 9,93 lei, sunt șocată! Mulțumesc foarte mult, sunt incredibil de fericit”, a scris un bărbat, care se pretinde client și care a postat și o fotografie cu ”produsul”.

De pe site, sunteți redicționați spre un chestionar, după care trebuie să încercați cutii.

După ce dați click pe o cutie, vă apar ”premiile”, tot felul de obiecte, fiecare cu prețuri reale foarte mari.

Ulterior sunteți redirecționat spre o pagină unde ar trebui să plătiți 15 lei și să vă introduceți toate datele personale, inclusiv ale cardului.

Evident, dacă o faceți, veți rămâne rapid fără toți banii în cont.

Reclamele false de acest fel sunt distribuite fără restricții de Facebook și sunt chiar sponsorizate, pentru a ajunge la cât mai multă lume.


Preluare: Alba24.ro

ATENȚIE - Țeapa ”coletul la 9,93 de lei”. Cum funcționează înșelătoria care promite că Poșta Română își eliberează depozitele

ATENȚIE - Țeapa ”coletul la 9,93 de lei”. Cum funcționează înșelătoria care promite că Poșta Română își eliberează depozitele

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și