Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se actualizează Avertizările pentru Fenomene Imediate în vigoare, după cum urmează:

COD GALBEN

În intervalul 29.08.2022 ora 12:00 – 30.08.2022 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lӑpuş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Caraş Severin), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte S.H. Orşova (judeţele: Mehedinţi şi Caraş – Severin). Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Bihor, Cluj, Alba şi Arad. Harta cu codurile se anexează.

Se menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă. În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice. Se impune urmărirea evoluției situației hidrometeorologice, în conformitate cu ”Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră”.

Atenționare hidrologică - COD GALBEN de inundaţii pe râurile Vișeu, Iza și Lăpuș. Sunt așteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și