Autorităţile suedeze şi daneze investighează după descoperirea a patru găuri în conductele Nord Stream 1 şi 2 care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică şi au devenit un punct de tensiuni extreme în criza din Ucraina.

Danemarca a declarat luna trecută că o anchetă preliminară a arătat că scurgerile de gaz au fost cauzate de explozii puternice.

"Analiza care a fost efectuată acum arată urme de explozibili pe mai multe dintre obiectele care au fost recuperate", a declarat Autoritatea de urmărire penală suedeză într-un comunicat.

"Ancheta este extrem de complexă şi cuprinzătoare. Ancheta în curs va stabili dacă vreun suspect poate fi identificat", a adăugat aceasta.

Procuratura a refuzat să ofere comentarii suplimentare.

Separat, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia va aştepta până ce va fi făcută o evaluare completă a pagubelor la gazoducte înainte de a lua o decizie cu privire la eventuale reparaţii, potrivit Reuters.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și