Pe la ora 20:00 s-a prezentat în fața Primăriei Sighet un singur protestatar, care ținea îm mână o pancartă cu următorul înscris: „PSD, #ciumarosie”, „DEMISIA ...și tu primare!”.

Întrebat de către redacția Sighet 247 de ce protestează, sigheteanul Marius Maroșan, unul dintre liderii românilor stabiliți în Irlanda, a declarat că motivul protestului îl constituie încercarea PSD din ultimul an de a modifica legile justiției în favoarea infractorilor de la vârful politicii românești. Totodată, acesta a mai declarat că cere și demisia primarului Horia Scubli din cauză că de când a preluat mandatul nu a făcut absolut nimic benefic pentru Sighet, văzându-și „doar de propriile interese și ale familiei sale”.

Protestatarului i s-au alăturat după o vreme încă vreo cinci sigheteni care au cerut același lucru. Protestul s-a derulat în liniște, fără scandări sau incidente.

În jurul orei 21:30 protestatarul a fost legitimat de către jandarmii sigheteni. Întrebat de către aceștia de ce protestează, sigheteanul le-a răspuns că nu protestează ci că „sărbătorește condamnarea lui Liviu Dragnea la închisoare”.

Pe rețeaua de socializare Facebook circulă mai multe postări prin care se anunță pentru ziua de azi, 22 iunie a.c., proteste împotriva modificărilor aduse legilor justiției, care se vor derula începând cu ora 20:00 în fața Primăriei municipiului Sighetu Marmației. La aceste proteste mai mulți sigheteni și-au anunțat prezența.

Totodată, în anunțurile protestului postat pe Facebook, sighetenilor care doresc să participe li se cere să se abțină de la orice acte de violență și totodată să aibă asupra lor actul de identitate, în cazul în care vor fi legitimați de către jandarmi. Se pare că este o practică la nivel național a Jandarmeriei române, aceea de a legitima persoanele prezente la protest, iar în cazu în care nu au actul de identitate asupra lor, protestatarii să „fie conduși” la sediul Poliției sau Jandarmeriei pentru a fi identificați.