Potrivit cotidianului austriac Der Standard, ministrul a făcut declarația respectivă în cursul unei inspecții la un hangar de avioane din Hoersching, în landul Austria Superioară.

Doskozil a precizat că într-un avion încap în mod normal 92 de pasageri, dar pentru operațiuni de repatriere vor fi necesare adaptări și eventuala lor capacitate va fi probabil mai mică.

În opinia ministrului, utilizarea avioanelor militare va fi „substanțial mai ieftină” decât cea a avioanelor comerciale de linie sau a curselor charter.

Marți, ministrul de externe austriac, Sebastian Kurz, afirma — într-o conferință de presă la Belgrad — că Austria a primit 90.000 de imigranți în 2015, pentru care a alocat suma de două miliarde de euro. Dar, în acest an, Viena nu mai poate primi atât de mulți și a decis să limiteze numărul imigranților pe care îi poate accepta, ministrul avansând cifra de 37.000.

Kurz a precizat că a venit la Belgrad pentru a informa autoritățile Serbiei, țară aflată pe așa-numita rută balcanică a migranților, în legătură cu restricțiile adoptate recent de către Austria în privința migranților.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și