Mamei copilului i s-a spus că Sebi ar fi prin Bucureşti

Zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari îl caută pe Sebi, chiar şi din aer, cu elicopter şi drone, în timp ce rudele sunt convinse că băiatul trăieşte. L-ar fi văzut cineva în Bucureşti, însă copilul ar fi fugit până la sosirea Poliţiei.

În satul Vânători e forfotă mare. Peste 150 de oameni au pornit să îl caute pe băiatul de 7 ani dispărut pe 9 ianuarie.

Sebi a plecat cu un cioban în ziua dispariţiei, la o stână din apropierea casei, însă de atunci nu s-a mai întors. Astăzi, vremea s-a încâlzit, însă zona în care se presupune că a dispărut băiatul este plină de noroi.

Adina Aconstantinesei purtător de cuvânt IPJ Arad: "Zona a fost căutata la pas, canalele verificate cu ajutorul unor furci şi căngi, au fost aduşi doi câini de urmă iar din aer, un elicopeter al MAI a survolat zona"

Însă, speranţa a încolţit în sufletul familiei, după cineva le-a spus că băiatul ar fi în viaţă şi ar fi fost văzut în Bucureşti, însă, de la sesizare şi până la sosirea unui echipaj de Poliţie, băiatul de 7 ani a dispărut din nou. Mama copilului spune că cineva i-a zis că Sebi a fost văzut în Bucureşti, în sectorul 5.

Operaţiune uriaşă de căutare

Căutările sunt sprijinite de specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale a Inspectoratului General al Poliției Române și de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică București, cu un laborator crimininalistic mobil.

Vor fi folosiți în teren doi câini de urmă, dintre care unul pentru detectare cadavre. Câinii aparțin Centrului Chinologic "Dr. Aurel Greblea" Sibiu.

În funcție de condițiile meteo, zonele extravilane vor fi survolate de un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I.. A.N.I.F. Arad (Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare) a sprijinit activitățile prin desecarea cu pompe a canalelor naturale de colectare a apei, în cursul zilei de ieri.

Căutările sunt coordonate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului de Ordine Publică, fiind implicați alți 30 de polițiști din cadrul I.P.J. Arad și P.O. Chișineu-Criș, cu autospecialele de serviciu, precum și două echipaje ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad intervine cu 30 de pompieri și autospeciale specifice, un echipaj SMURD, o autoșenilată 8×8, un sonar și căngi. 30 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad participă la activități, cu 5 autospeciale.

Vor sprijini căutările şi specialiști de la Rescue 4x4, cu 7 autoturisme de teren și 2 drone, precum și voluntari ai comunității arădene și pădurari ai Ocolul Silvic.

Forțele de ordine vor interveni în zonele greu accesibile, iar voluntarii în zonele ușor accesibile, fiind efectuate căutări de jur împrejurul locului de dispariție a copilului, pe o distanță de până la 10 km.

Pompierii din Timiş participă la căutări cu un sonar

La solicitarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, un echipaj format din doi ofițeri și un subofițer, participă la misiunea de căutare a minorului de 7 ani, dispărut în data de 9 ianuarie 2021, în zona comunei Mișca din județul Arad.

Echipajul de pompieri participă la această misiune cu un sonar, un aparat destinat descoperirii și determinării de la suprafață a poziției obiectelor aflate sub apă, funcționarea sa fiind bazată pe fenomenul de reflexie a undelor ultrascurte.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și