Solu┼úionarea cazului de t├ólh─ârie, comis─â ├«n luna mai a.c., ├«ntr-o unitate bancar─â din municipiul Baia Mare, a fost o prioritate a poli┼úi┼čtilor Serviciului de Investiga┼úii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poli┼úie al Jude┼úului Maramure┼č.

├Änc─â din momentul ├«n care a fost sesizat─â fapta, s-a constituit o echip─â complex─â de cercetare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe l├óng─â Judec─âtoria Baia Mare, pentru identificarea ┼či prinderea autorilor.

├Än urma cercet─ârilor ┼či investiga┼úiilor efectuate de poli┼úi┼čti, judec─âtorul de drepturi ╚Öi libert─â╚Ťi din cadrul Judec─âtoriei Baia Mare a emis trei mandate de perchezi╚Ťie domiciliar─â.

Astfel, ieri, 5 iulie, poli┼úi┼čtii au efectuat cele trei perchezi╚Ťii domiciliare, una la sediul unei societ─â┼úi comerciale ┼či dou─â la persoane fizice, ├«n jude╚Ťele Bihor ╚Öi Cara╚Ö-Severin.

Toate activit─â┼úile specifice desf─â┼čurate de poli┼úi┼čti, sub coordonarea procurorului de caz, precum ┼či cooperarea cu alte structuri de specialitate, ┼či-au dovedit eficien┼úa.

Ieri, a fost identificat unul dintre b─ânui┼úi: un b─ârbat, de 40 de ani, domiciliat ├«n Cara┼č-Severin, care locuia f─âr─â forme legale ├«n Oradea.

├Än baza probatoriului administrat, acesta a fost re┼úinut pentru 24 de ore ┼či prezentat instan┼úei competente, care a dispus arestarea sa preventiv─â, pe o perioad─â de 30 de zile.

Poli┼úi┼čtii continu─â cercet─ârile, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor ├«mprejur─ârilor ├«n care s-a comis fapta, identificarea tuturor persoanelor implicate ┼či recuperarea prejudiciului.

Citește și

loading...