Vineri, 20 iulie a.c., în jurul orei 21.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontiera un cetățean român Daniel H., în vârstă de 41 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș. Acesta conducea o autoutilitară marca Renault Kangoo, înmatriculată în Franța.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că mașina este semnalată ca fiind furată și căutată de autoritățile din Franța din anul 2017.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 12.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului P.F. Petea până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.