Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a inculpatului BAIZA ROBERT (aflat în stare de reţinere), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală gravă şi ultraj contra bunelor moravuri. Inculpatul Baiza Robert în data de 26.10.2013, în jurul orelor 22:00, s-a aflat în localul S.B. ce aparţinea de Î.I.Ş.V., situat pe str.V.L. din municipiul B.M., judeţul Maramureş, unde a consumat băuturi alcoolice şi a avut o altercaţie cu partea vătămată Ş.V., căreia i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona capului, cauzându-i leziuni corporale care necesită pentru vindecare 40-45 zile îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.

În acelaşi context, inculpatul Baiza Robert a avut manifestări, a proferat expresii care au adus atingere bunelor moravuri şi au tulburat ordinea şi liniştea publică. Instanţa a admis propunerea de arestare preventivă şi a dispus arestarea inculpatului Baiza Robert în perioada 28.10.2013 – 25.11.2013.

„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” au arătat procurorii de caz.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și