Faptele s-au petrecut miercuri, 3 octombrie. Potrivit publicației online „Atac la cenzură”, elevut de 13 ani pretinde că a fost lovit de profesor cu capul în gură, în timpul unei pauze, după ce ceilalți copii au ieșit în pauză. Motvul ar fi fost acela că elevul a deranjat ora în repetate rânduri, în ciuda observațiilor care i s-au făcut. Profesorul spune că nu l-a atins pe elev, iar acum este cuvântul lui împotriva cuvântului elevului.

Incidentul a avut loc într-o pauză. Deși există regula că toți elevii să iasă în pauză afară, copiii spun că pentru a elibera sala cât mai repede, unii au fost bruscați de profesor. Elevul în cauză, însă, a rămas în clasă, având probleme de mobilitate temporară și deplasându-se în cârje.

Directorul unității de învățământ. Traian Covaciu, spune că a fost informat despre ce s-a întâmplat la clasă și că imediat a început o anchetă.

Profesorul este pensionar și suplinește, temporar, o profesoară bolnavă.

Păreri pro și contra

Cazul a ajuns la conducerea instituției școlare. Directorul Colegiului, prof. Traian Covaciu, spune că a început deja o anchetă. Au fost chestionați elevii, care au confirmat comportamentul abuziv al dascălului. Deocamdată, colaborarea cu profesorul a fost suspendată. Potrivit aceleiași publicații, familia elevului agresat spune că va depune o plângere împotriva profesorului. Decizia lor, însă, s-ar putea schimba după discuțiile avute față în față cu părțile implicate.

„Noi i-am spus domnului pofesor că renunțăm la colaborare, până când vom face cercetări Dânsul este colaborator, pensionar, vom vedea ce s-a întâmplat, vom vedea și ce spun ceilalți copii. Domnul profesor a recunoscut, oarecum, că i-a grăbit să iasă din clasă, pentru că la noi oricum ies în pauză în timpul pauzei, iar băiatul oricum rămânea în clasă pentru că avea probleme la picior. A fost o conjunctură nefavorabilă copilului, pentru că, dacă era apt, probabil că pleca și dumnealui din clasă”, spune Train Covaciu, directorul liceului. Acesta a mai adăugat că este cuvântul unuia împotriva cuvântului celuilalt. „Părerile sunt împărțite. El (profesorul, n.r.) spune că nu l-a atins, ci doar a considerat să-l rețină în pauză, să-i arate unde a greșit. Copilul spune că fost, totuși, atins. Copilul a râs în timpul orei de mai multe ori, el i-a făcut observație și i-a spus: «De ce faci lucrul acesta?», dar s-a răstit la el, iar copilul zice că profesorul l-a lovit atunci cu capul”, mai arată dirctorul liceului.

„Profesor de școală veche”

Pe de altă parte, profesorul Vasile Iluț nu recunoaște că l–ar fi lovit pe băiat, însă recunoaște că, după 50 de ani de învățământ, a rămas un profesor „de școală veche” și că nu poate accepta să fie luat în râs de elevi. De alfel, nu neagă că cere disciplină la orele lui, însă spune că nu a fost niciodată agresiv și că nu a mai avut probleme de acest fel. „Am fost deranjat, mult de tot, am încercat să-i atrag atenția de foarte multe ori. În situația respectivă trebuia să închei conflictul la un moment dat. Dar mi-am adus aminte că m-a mai supărat când am mai suplinit aici. Asta a fost tot. Nu l-am lovit, decât l-am speriat. Acuma, el poate să zică orice”, spune profesorul de biologie. „Râdea, se distra, cu mai mulți, acolo și s-a creat așa o atmosferă, că orice făceam, dacă mă întorceam cu spatele la tablă să scriu ceva, ei râdeau. Un râs de ăsta pe care nu-l poți înțelege. De altfel, eu nu am predat aici niciodată la clasele V-VIII. Că, acum, regulile s-au schimbat, e o altă treabă. Eu nu am putut renunța (la vechile metode, n.r.), adică să mergi la o clasă să te aplaude, iar alții să-și bată joc de tine. Ăsta este punctul meu de vedere”, mai arată el.

De asemenea, profesorul consideră că elevii au mai multe obligații decât drepturi și că disciplina ar trebui să fie mult mai importantă. „Școala nu este biserică. Să înțeleagă toată lumea. E un teren de conflicte permanent, pe toate direcțiile și în toate sensurile. Problema este cum se soluționează acestea. Elevii de azi au mari libertăți, ceea ce nu este posibil. Nu este corect. Nu poți să-i fac absolut nimic, directorii sunt legați de mâini și de picioare. Am mai scris despre drepturile, sau ce măgării au mai făcut ei acolo, cu statutul elevului. Ce statut? Statutul este să învețe și să-și facă treaba. Un profesor nu se leagă de un elev fără motive. Trebuie să fii dus pe arătură rău de tot. Au și ei drepturi, dar au obligații în primul rând. Școală sub tensiune nu se poate face (…)”, conchide el.

Comisia de disciplină a încheiat colaborarea

Coordonatoarea Comisiei de Disciplină a CN „Vasile Lucaciu”, Janina Friedrich, a arătat că s-a încheiat colaborarea cu profesorul suplinitor și că întregul conflict a fost aplanat. Ea spune că a stat de vorbă cu domnul profesor de biologie, am ascultat punctul acestuia de vedere, dar și pe cel al părinților, care au venit de dimineață la școală. „Am ajuns la o primă concluzie: din partea domului profesor, că probabil cei mici au abuzat de răbdarea dumnealui, iar dumnealui nu s-a comportat, poate, așa cum ar trebui; din partea părinților, că dumnealor nu doresc să arunce anatema asupra școlii, dar nici nu-și doresc să se mai întâmple ca fiul lor să fie în situații delicate, eventual de abuz emoțional, aspecte cu care suntem total de acord. Școala noastră luptă împotriva violenței, împotriva abuzurilor de orice fel”, a arătat ea.

Ea a mai arătat că școala are o preocupare aparte pentru elevi.

„Acuma, conflicte întotdeauna vor mai apărea în mediul școlar. De dorit este să nu apară, iar părțile implicate să se străduiască să facă ceea ce este de făcut, pentru binele copiilor. Că în fond și la urma urmelor, ține de filosofia școlii, ne interesează binele copiilor, ei să se dezvolte frumos și armonios, iar când constatăm derapaje, să luăm măsurile care se impun. Mandatul domnului profesor încetează, practic, de astăzi. Aceștia au fost pașii pe care i-am făcut până acum și avem absoluta convingere, în urma dialogului cu părinții, că am găsit împreună calea de îndreptare a lucrurilor”, a mai precizat ea.

Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare este cunscut ca fiind unul de prestigiu, datorită, în special, rezultatelor remarcabile la olimpiadele internaționale de astronomie și astrofizică, de unde, an de an, elevii se întorc cu premii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet