Astăzi la un minut după ora 12 o elevă a fost agresată la intrarea în sala de sport de la Colegiul Tehnic ”Nenițescu” din Baia Mare. Conform celor relatate de martori profesorii i-ar fi spus elevei ca după ce ultimul coleg intra în sala de sport să închidă ușa astfel ca nimeni să nu mai intre. Chiar în acel moment o altă elevă de la o unitate de învățământ învecinată a venit cu intenția de a intra în sala de sport. Fata i-a spus că nu are voie în sala de sport pentru că nu este din clasa care avea activitate acolo, nu este nici măcar de la același liceu. Măsurile ar fi fost dispuse de profesori în contextul actual al pandemiei.

Imediat eleva de la școala vecină ar fi sărit pe eleva de clasa a XI-a și ar fi lovit-o cu pumnii și picioarele, în față și în stomac. Agresoarea se pare că ar fi fost însoțită și de alți colegi, care pur și simplu au asistat la altercație, fără să intervină.

Eleva agresată a povestit totul profesorilor, care au anunțat poliția la 112. În acest moment, la unitatea de învățământ se afla echipaje de poliție care au deschis o anchetă.

„Astăzi, 19 noiembrie 2021, la ora 13.15, polițiștii de ordine publică din Baia Mare au fost sesizați direct, de către un polițist din cadrul Biroului de Siguranță Școlară, aflat în incinta unei unități de învățământ în timpul serviciului, despre faptul că o elevă a fost agresată fizic la această unitate de învățământ din municipiu.

La fața locului, din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că o elevă de 18 ani, în timp ce se afla în incinta unității de învățământ, a fost agresată fizic de o tânără.

Eleva de 18 ani a refuzat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 193 alin. 1 din Codul Penal”, se arată într-un comunicat emis de către IPJ Maramureș.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și