Conform informaţiilor noastre o fetiţă în vârstă de cinci a dispărut de acasă ieri în jurul prânzului. S-a pornit în căutarea ei, şi au găsit-o spre miezul nopţii în zona combinatului. Din păcate fetiţa nu mai trăia, se pare că fusese violată şi mutilată.

Procurorii cercetează cazul pentru a afla în ce împrejurări s-a petrecut fapta şi îl caută pe criminal/criminali.

Azi noapte, după ce cadavrul micuţei a fost găsit, tatăl şi mama ei au fost transportaţi la spital pentru a fi trataţi datorită şocului cauzat de cele întâmplate.

Echipajele de poliţie îl caută pe suspect/suspecţi, dar nu oferă deocamdată amănunte.

Toată noaptea întreaga zonă a fost împânzită de poliţişti pentru a nu compromite probele.



ACTUALIZARE IPJ Maramureș

Azi noapte, la ora 23.29, un băimărean a sesizat poliţia prin SNUAU 112 că fiica sa, de 5 ani, a dispărut de la domiciliu, în jurul orei 15.00. La scurt timp de la sesizare, aceasta a fost găsită decedată pe strada Electrolizei din municipiu.

Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii.

Cercetările au fost preluate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, sub a cărui coordonare se desfăşoară activităţile specifice în cauză.



Articol în curs de actualizare.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și