Dacă unii muncesc şi aleg să petreacă nopţi şi zile la rând conspectând bibliografia temelor alese, alţii aleg calea mai simplă, şi anume cumpărarea lucrărilor. Cu toate că majoritatea profesorilor sau a studenţilor nu se gândesc neapărat la acest lucru, acest fenomen creează un comerţ profitabil. De curând, pe un grup al studenţilor de pe o reţea de socializare a apărut un anunţ prin care se puneau la vânzare trei licenţe de Management, „gata listate, fără documentul în format electronic, la preţ avantajos.” Astfel de anunţuri sunt tot mai frecvente în perioada dinaintea susţinerii lucrărilor. Modurile de a „atrage” şi cunoaşte clienţii sunt diverse, fie prin astfel de anunţuri, fie direct din băncile facultăţilor sau prin cunoştinţe.

„Informaţiile le iau din cărţi în format electronic”

Felul în care sunt concepute şi create lucrările de licenţă, dar şi costurile percepute, sunt detalii care depind de cel care le scrie. „Având în vedere că tema e relativ «subţire», în comparaţie cu conţinuturile specializării, cum studenţilor le ia un semestru să înveţe disciplina, mie poate îmi ia o lună să mă familiarizez cu materia. Mă documentez înainte de a accepta tema, să văd ce găsesc, cum găsesc. Şi dacă îmi convine şi înţeleg, dacă cred că aş putea face faţă, atunci accept. Sunt situaţii în care contextul şi vocabularul e prea dificil. Cap - coadă, durează cam o lună. Informaţiile le iau din cărţi, dar toate cărţile sunt din format electronic, pentru că mi-e mult mai uşor. Şi există programe de plagiat şi corelare-similitudini text, văd cam cât e, 40%, 50%. Trebuie să fie undeva, până în 8%. Lucrările nu sunt plagiate, sunt ca şi cum le-ar face ei”.


În medie, o lucrare de licenţă costă 150 euro

„Momentan, am şase lucrări, pe diverse domenii. Costul unei lucrări de licenţă e de 100-150 euro pentru cunoştinţe sau ajutor suplimentar şi 150-200 pentru ceilalţi. De obicei, cer mai mult, ca să pot negocia”, spune Rareş, un tânăr care face lucrări de diplomă.

El afirmă că nu a avut niciodată emoţii că ar putea fi deconspirat. „Nu am avut emoţii că studenţii ar putea fi descoperiţi. Singura emoţie a constat în faptul că nu o să se descurce. Chiar dacă le dai lucrările înainte, ei nu citesc. Mulţi nu sunt dispuşi să se adapteze, să înţeleagă conţinutul în felul în care l-am scris, pentru că eu nu pot face lucrările chiar ca ei. Dar, chiar dacă ar fi descoperiţi, eu nu apar nicăieri”, a concluzionat Rareş.


„Nu poţi porni de la prezumţia de vinovăţie”

Profesorii afirmă că fenomenul este unul dificil de combătut. Nu se poate şti cu certitudine dacă studentul şi-a făcut singur sau şi-a cumpărat lucrarea, iar facultăţile nu prea dispun de programe antiplagiat. Totuşi, ei afirmă că este o formă de furt intelectual şi îi descurajează pe studenţi să apeleze la astfel de măsuri.

„Din câte ştiu eu, nu au fost astfel de situaţii la noi, dar întotdeauna există o posibilitate. Ca profesor, poţi, la susţinere, să-ţi dai seama dacă studentul nu prea are habar de lucrare şi atunci pot exista suspiciuni de genul acesta. Zvonuri am auzit, dar nu poţi şti sigur, plus că geme internetul de lucrări. Dar nici nu poţi să mergi la toate pe prezumţia de vinovăţie, să presupui. Se merge mai mult pe ideea că fiecare şi-a făcut lucrarea”, a declarat un profesor universitar din Baia Mare.

„Din câte îmi amintesc eu, în comisiile din care am făcut parte nu au existat astfel de cazuri. Ţine mai mult de profesorul îndrumător, pentru că el poate să vadă dacă un student este sau nu capabil să scrie o lucrare. În plus, înainte de susţinere, lucrările sunt duse la secretariat, unde se fac anumite verificări. Întâi le verifică profesorul coordonator, apoi comisia. Sunt oameni pe discipline care cunosc lucrările”, a declarat un alt profesor universitar. Astfel, diplomele curg pe nemeritate sau pe meritul altcuiva.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News