Începând cu anul 2012, primarul Cătălin Cherecheș a realizat un studiu pentru fiecare cartier, studiu prin care s-au reabilitat zone verzi, s-au regenerat și s-au construit altele noi. De asemenea, în toamna aceluiași an, la inițiativa lui Cătălin Cherecheș a fost lansată o amplă acțiune de plantare a arborilor și arbuștilor, aceasta având drept scop revitalizarea municipiului Baia Mare, creșterea gradului de confort al cetățenilor, dar și a călității vieții acestora.

Reabilitarea Câmpul Tineretului, regenerarea Parcului Municipal „Regina Maria”, reabilitarea zonei cu lacul din acest perimetru, realizarea Parcul Public Central din zona Bulevardului Unirii, dar și al Parcului Mara au fost doar câteva dintre proiectele care au transformat municipiul Baia Mare într-o oază verde. La acestea se mai adaugă reabilitarea sensurilor giratorii prin plantarea a mii de flori de diferite soiuri, dar și standardele de curățenie impuse de primarul Cătălin Cherecheș în municipiul Baia Mare.

Potrivit primarului Cătălin Cherecheș, această certificare venită din partea Institutului Național de Statistică reprezintă un pas major spre continuarea proiectelor pentru Baia Mare. Și este vorba despre înființarea Parcului Colonia Topitorilor, Parcului Craica, extinderea Parcului Municipal „Regina Maria” în vederea realizării Parcului Castanelor, dar și realizarea Parcului Natural Firiza care va îngloba zone de agrement importante din județ.

La finele anului 2017, conform datelor centralizate de către Institutul Național de Statistică, la nivel național, suprafaţa spaţiilor verzi sub formă de parcuri, grădini publice, locuri de joacă pentru copii, terenuri ale bazelor şi amenajărilor sportive, era de 26.639 hectare, la nivelul oraşelor şi municipiilor din România, fiind astfel repartizat pe un locuitor în medie 21,3 metri pătrați/suprafaţă spaţii verzi.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și