Incidentul s-a produs în această dimineaţă în jurul orei 7.30, când autorităţile au fost anunţate despre faptul că un copil de numai patru ani a căzut de la ultimul nivel al blocului în care locuia de pe strada Vasile Alecsandri. Se pare că acesta ar fi căzut de pe balcon după ce s-a urcat pe un scaun. După ce a primit primele îngrijiri medicale, a fost transportat de urgenţă la UPU Baia Mare.

Deşi căzătura a fost una extrem de violentă, băieţelul poate spune că s-a născut a doua oară. În urma impactului acesta a suferit o fractură de mandibulă şi o contuzie abdominală minoră. După ce a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe, victima a fost preluată de specialişti şi investigată medical amănunţit.

„Băieţelul a ajuns la spital cu o ruptură de mandibulă şi o uşoară contuzie abdominală. A avut un mare noroc că în urma căzăturii puternice nu a sufeit leziuni grave. Acesta va rămâne internat la secţia Chirurgie Buco- Maxilo - Facială din cadrul Spitalului” a declarat Vasile Pop, directorul medical al spitalului din Baia Mare.