Activitățile de cercetare și documentare efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Baia Mare au dus la identificarea a șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 52 de ani, implicați în altercație.

Doi dintre aceștia au depus plângere sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Datorită leziunilor suferite, unul dintre ei, în vârstă de 37 de ani, a rămas internat la spital pentru investigații medicale.

În baza probatoriului administrat de polițiști, față de ceilalți șase bărbați a fost dispusă azi măsura reținerii pentru 24 de ore.

De asemenea, polițiștii continuă verificările pentru a stabili dacă administratorul societății comerciale și angajații societății specializate de pază au respectat prevederile art. 2, pct. 35 din Legea Nr. 61/1999 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și ale Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, urmând ca în funcție de cele constatat să fie dispuse măsuri legale.


Preluare: baiamare24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și