În jurul orei 10.00, aceştia au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism ce avea aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare specifice Germaniei şi care se deplasa cu o viteză ce a depăşit limita cu peste 30 km/h. Poliţiştii au identificat persoana de la volan, un băimărean de 37 de ani, care nu a putut prezenta documentele autoturismului.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul condus nu este înmatriculat. Mai mult, în portbagaj a fost găsit un set de plăcuţe cu număr de înmatriculare, poliţiştii stabilind că acestea au fost sustrase la data de 22 februarie de pe un autoturism ce era parcat pe strada Dragoş Vodă din Baia Mare. Poliţiştii au identificat proprietarul, căruia i-au restituit plăcuţele sustrase.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui auto neînmatriculat, conducere unui auto cu număr fals de înmatriculare şi furt.

Citește și

loading...