De urgenţă, la faţa locului s-a deplasat patrula de ordine şi siguranţă publică, care a demarat activităţile specifice de verificare. Astfel, la scurt timp a fost oprit în trafic autoturismul indicat, pe bulevardul Republicii. La volan se afla un băimărean de 45 de ani, iar în calitate de pasageri alţi trei băimăreni. În autovehicul au fost găsite mai multe bucăţi de aluminiu precum şi alte bunuri din fontă şi fier.

În urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că bunurile, în valoare de aproximativ 4500 de lei, aparţin unei societăţi comerciale situată pe strada Oborului. Acestea au fost ridicate şi predate administratorului.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

Citește și