Întreaga noastră existenţă,
statornic multimilenară
din vremea tracilor încoace,
pe-acest meleag se desfăşoară.

Este meleagul despre care,
al dragostei papă Ioan
va spune că-i ţinut divin
şi-al Maicii Domnului liman!

Pe-atunci, tracul regat nord-dunărean
până departe se-ntindea:
în Europa până-n centru,
în Est pe inzi vecini i-avea.

Dar oricât le venea de greu
în depărtări pe căi hâite,
acasă tracii reveneau
la pieptul gliei îndrăgite.

Aicea doar simţeau că lutul
e una cu fiinţa lor,
mental fiind de el nutriţi
pentru prezent şi viitor.

Dovadă culmile culturii
la Tărtăria sau Boian,
încât acest ţinut e axa
întregului spirit uman...

Orice cultură-nvederează
etape-n vieţuire clare:
Matură-i după tinereţe şi pruncie,
apoi decade şi la urmă moare!

De ce-au păţit alte popoare
nici traco-dacii n-au scăpat –
cultura lor s-a stins încet,
după-apogeu-nregistrat.

(Urmaşii lor, postdecembriştii,
nu doar că n-o pun în valoare,
dar fură fără pic de jenă
din splendidele ei odoare...)

O mie de ani şi mai bine,
cât vremi ostile ne-au cercat
cu migratorii-n căutare
de aşezări pentru prădat,

spre munţi sătenii s-au retras
în obşti durate cu socoată,
astfel că nu s-a întâmplat
să fie spaţiul vid vreodată,

cum Roesler şi adepţii lui
încearcă lumea s-aburească
cu Transilvania golită
de viţa daco-românească.

E drept că-n noile condiţii,
ei ca străbunii nu durau
biserici şi cetăţi de piatră,
ci oile şi le creşteau,

creând cu ele o cultură
a transhumanţei colosale,
pe suprafeţe foarte-ntinse
şi-având ca ghid hărţile-astrale:

Vara departe în Balcani
şi-n inima stepei ruseşti,
iar la iernat, din nou acasă
cu dor de obştile săteşti.

Din transhumaţă-au rezultat
sălaşe-ale păstorilor români,
oriunde soarta i-a mânat
cu oile printre străini.

Aşa se face că româna
nu-i numai în Balcani vorbită,
ci până colo-n Caucaz
a fost de-ai noştri răspândită.

Un mod aparte-am putea spune
de inedită răzbunare:
Învingi neprietenii la ei acasă
prin forţe extramilitare!...

Azi România se confruntă
cu un exod cum n-a mai fost –
românii pleacă valuri-valuri
şi traiu-n ţară-i tot mai prost.

(Nici nu-i posibil altminteri
cu guvernanţi ticăloşiţi,
ce pus-au ţara pe butuci
prin dedesubturi de hainiţi.)

De fapt, în lumea poleielii
nu-s vinovaţi cei care pleacă,
ci toţi acei nelegiuiţi
care i-au obligat s-o facă.

Când ţara-i mult prea vlăguită
ca fiii toţi să şi-i hrănească,
este normal ca unii rostul
printre străini să şi-l găsească.

Vina unor migranţi se cheamă,
că-n noua ţară adoptaţi,
de românism de-abia-şi mai amintesc,
ba chiar niţel sunt agasaţi:

Trăind în stil occidental
pentru afaceri, bani şi pragmatism,
ei vreme n-au de-nduioşări
şi de-al trecutului lirism,

convingătoare probă-n plus
privind al omului profil,
cum că oriunde şi oricând
el este-un animal socio-abil!...

Reamintesc acestor inşi
străvechiul adevăr, ce spune
că omul-trup e tot sărac,
oricâte bunuri o s-adune;

de-abia când înăuntrul său
averi nepieritoare strânge,
el are şansa împlinirii
prin harul ce păcatu-nvinge.

De altminteri, Mântuitorul
ne-ndeamnă-n Noile Scripturi,
acele-averi să le-adunăm
cari nu-s tentante pentru furi.

Iar cugetarea taoistă
ne-nvaţă că prin modestie,
smerenie şi cumpătare,
omu-nţelept poate să fie.

Desăvârşitul întru Tao,
apreciat ca Omul Sfânt,
este văzut singurul vrednic
să guverneze pe Pământ.

Concluzia ce se impune,
în general este ştiută:
O naţie-n istorii intră
doar prin cultura plămădită!

Sighetu Marmaţiei, George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News