Și-o vreme chiar am fost convins
de-a mea-n viață reușită
prin forța formei fără fond
de Providență dăruită.

Dar am văzut cum tot mai mulți
din cei știuți de mine-n spate
(pitici și hâzi la-nfățișare),
m-au depășit cu mult în toate.

Unii din ei astăzi dețin
în stat posturi arhirâvnite,
iar alții-s diplomați pe val
cu sinecure gras plătite.

Firește că m-am informat
ce naiba ăștia au făcut
de le merg toate ca pe roate,
când mediocri s-au născut.

Și iată ce mi s-a răspuns:
Poți fi din ceruri coborât,
că-n România se-mplinește
doar cel care-n lătúri este vârât!

Firește că excentricii
cu moraliștii temerari,
vor demonstra prin traiul lor
că banii nu-s strict necesari,

c-adică poți cînd îți impui
de ei complet să te lipsești,
mai înainte ca viața
de dragul lor s-o irosești...

Dar astea sunt teribilisme
cu care practica se-nveselește:
A vieții logică de fier
numai cu bani nu ruginește!

E drept că banii nu aduc
decât un iz de fericire,
căci nu poți cumpăra cu ei
nici demnitate, nici iubire.

Iar mai apoi de-i folosești
ca pârghie de propulsare,
se cheamă că te-ai descurcat
cum nu-i capabil orișicare...

Cu-aceste-nvățături alese
am început să dau din coate,
și banii s-au pornit să curgă
din învârteli încețoșate.

Dar până nu voi izbuti
să mă ridic pe-a vieții scară,
rămân un sărăntoc cu bani
și-un biet pitic bun de ocară.

Citește și

Comentarii