Demenţa de-a fura cu sacii
din tot mai firavul buget –
un ritual atotpolitic
ce-ngroapă ţara-ncet, încet.

Un sfert de veac s-a tot furat
şi se mai fură fără teamă,
dovadă că ni-s legile făcute
de-aleşi cu hoţii de o seamă.

Se fură mai ceva ca-n codru,
după ce codrii s-au cam dus;
dar una-s micii ciorditori,
cu totul alta leprele de sus:

Lichelele de jos şutesc
(cu legile înduşmăniţi)
ca traiul mizerabil să şi-l ducă
pân’ vor fi-n temniţi omeniţi,

pe când – cu legile în mână –
aleşii fură milioane,
pe veci pierdute pentru ţară
de-un vajnic Cod penal cu toane.

Ba şi mai şi, îşi rostuiesc
cu bani o scurtă-ntemniţare,
captivi să fie-apoi o viaţă
în cuşca faptelor acuzatoare.

N-admit să piardă nicio clipă
din viaţa lor nelegiuită
şi prea puţin se sinchisesc
că România-i vlăguită,

c-adică într-un sfert de veac
necinstea a ajuns în frunte,
iar cinstea stă să-şi deie duhul
sub al nesocotinţei munte.

Tocmai de-aceea ţara noastră
e bipolară-n toate cele:
Un bine în recul de-o parte,
dincolo zelul întru rele...
*
Şi iată că-n aceste zile
(un lucru greu de-anticipat),
Ilici, pentru mineriade,
să dea socoată-a fost chemat.

Nu-i rău, vor spune poate unii,
că-n fine legea-i aplicată –
mai bine mai târziu decât
să nu se-aplice niciodată!

Aşa e, şi cu toate astea
pace nu-mi dă o întrebare:
Chiar trebuiau atâţia ani
pentru corecta încadrare,

când faptele sunt grăitoare
în grozăvia lor finală,
iar martori mii şi-nregistrări
fac din dosar treabă banală?

Fiind, dar, totul la vedere,
tărăgăneala-i lucrătură –
justiţia „independentă”
n-avea-n vedere fapte, ci pe om
şi-a lui politică postură.

Au demarat acuma cazul
împinşi de jenă de la spate
şi de dorinţa
să-şi etaleze-independenţa,
c-oleacă de mai zăboveau
- taman ca-n cazul Vişinescu –
ia-l de-unde nu-i pe Iliescu...

Şi ce pedeapsă pot să-i dea
(la opt decenii şi jumate)
să-şi ispăşească vina toată
pentru tot răul făptuit
românilor şi ţării laolaltă,
iar juzii democraţi să pară
că nu fac omenia de ocară?!

Citește și

loading...