Șase persoane înarmate au fost eliminate, iar alți 13 ostatici, dintre care trei străini, au fost salvați sâmbătă în timpul unei operațiuni a poliției dintr-un restaurat situat într-o zonă în care sunt misiuni diplomatice, în capitala Bangladeshului, atacat vineri seara.

Zece indivizi înarmaţi au luat aproximativ 20 de ostatici în Restaurantul "Holey Artisan Bakery", situat în cartierul Gulshan din Dhaka.

"Operaţiunea s-a încheiat. Situaţia este în totalitate sub control", a declarat purtătorul de cuvânt al Armatei din Bangladesh, Rashidul Hasan, conform stiripesurse.ro care citează Agerpres.

Şase terorişti au fost ucişi în timpul operaţiunii, în timp ce 13 ostatici au fost salvaţi, a declarat un înalt responsabil al forţelor antiteroriste Rapid Action Battalion, Tuhin Mohammad Masud, la un post de televiziune indian.

De asemenea, potrivit Reuters, cel puţin doi poliţişti au fost ucişi în acest asalt.

Anterior, agenţia DPA informa că cinci terorişti au fost ucişi şi cel puţin cinci ostatici au reuşit să scape.

Mai mulţi indivizi au atacat vineri seara restaurantul Holey Artisan Bakery din Dhaka, frecventat de diplomaţi şi expatriaţi, potrivit unor surse din rândul forţelor de ordine şi martorilor oculari.

Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat la scurt timp atacul şi luarea de ostatici, a anunţat agenţia de presă Amaq, apropiată organizaţiei jihadiste.


Preluare: B1 TV

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și