La întreţinerea curentă a părţii carosabile a drumurilor asfaltate, în lungime de 588 km, s-au executat lucrări de reparaţii cu mixtură asfaltică la cald pe o suprafaţă de 74,48 mii mp (adică 2,15% din suprafaţa totală), cu o valoare de 3.625,20 mii lei, şi lucrări de reparaţii la rece cu emulsie bituminoasă pe o suprafaţă de 21.665,00 mp (0,62% din suprafaţa totală), în valoare totală de 1.357,80 mii lei.

Întreţinerea curentă a părţii carosabile la drumurile pietruite (în lungime de 148,7 km) s-a făcut prin aprovizionarea şi aşternerea a 3.726 mc material pietros, în valoare totală de 338,70 mii lei.

Traficul în creştere distruge drumurile

Drumarii de la judeţ au executat, în primele nouă luni ale anului, mai multe tipuri de lucrări, respectiv tratarea burduşirilor datorate în special creşterii traficului şi tonajului autovehiculelor, prin refacerea de fundaţii pe o suprafaţă de 4.820 mp şi aducerea la profil a acostamentelor prin tăiere manuală şi mecanică pe o suprafaţă de 70,40 mii mp. S-au curăţat şi decolmatat şanţuri pe o lungime de aproape 11 km de drumuri judeţene, la care se adaugă completări de acostamente în suprafaţă de 16,9 mii mp. Toate aceste lucrări au costat 1.222,02 mii lei.

Din raportul Societăţii de Drumuri şi Poduri Maramureş, transmis redacţiei Glasul Maramureşului, aflăm că, în ceea ce priveşte siguranţa circulaţiei, s-au executat marcaje longitudinale pe principalele drumuri asfaltate în lungime de 403,66 km şi un număr de 160 bucăţi treceri pentru pietoni. S-au montat, de asemenea, 250 de bucăţi de parapeţi metalici de şosea, în lungime de 1 km. Valoarea totală a acestor lucrări a fost de 724,50 mii lei.

La capitolul poduri, s-a lucrat, în vara lui 2016, la podurile peste Valea Stârcului în Asuaju de Sus şi râul Cavnic în Copalnic Mănăştur. Au fost lucrări în valoare de 134,14 mii lei.

Covoare asfaltice s-au executat pe 16 sectoare de drum judeţean şi anume DJ 184A (1,13 km în Coruia), DJ 186 (1,625 km în Vadu Izei), DJ 187 (1,596 km în Poienile de sub Munte), DJ 186D (1,422 km în Slătioara), DJ 109I (2,34 km în Seini).

Covoare asfaltice am avut realizate, în vara aceasta, şi pe DJ 184B (0,819km în Ciolt), DJ 186D (1,612 km în Botiza), DJ 186C (0,610 km în Ieud), DJ 182C (1,912 km în Coaş), DJ 109F (0,971 km în Coroieni), DJ 188 (1,35 km între Vişeu de Jos şi Bogdan Vodă), DJ 108A (1,089 mii mp în Corboi), 2,899 mii mp pe DJ 108D (în Ariniş), 2,900 mii mp pe DJ 184 A în Coltău, DJ 186 B în suprafaţă de 7,100 mii mp între Sârbi şi Corneşti, dar şi pe DJ 186 (în suprafaţă de 13,30 mii mp între Bârsana şi Rozavlea).

Lungimea totală a covoarelor este de 15,39 km cu o valoare de 4.413,90 mii lei şi covoare asfaltice cu o suprafaţă totală de 27,29 mii mp, cu o valoare de 1.034,10 mii lei.Tratamentele bituminoase au fost făcute pe sectoarele de drum DJ 193E între Ariniş şi Asuaju de Sus (8,645 km), DJ 182D în Băseşti (4,112 km), DJ 182B între localităţile Ariniş – Urmeniş (4,937 km), DJ 109U între Strâmbu Băiuţ – Băiuţ (în lungime de 3,700 km) şi DJ 109F între Târgu Lăpuş şi Băiuţ (în lungime de 21,300 km).

Lungimea totală a tratamentelor bituminoase este de 42,694 km, pentru care s-au cheltuit 1.481,50 mii lei. Aici mai trebuie amintite serviciile pregătitoare aferente întreţinerii şi reparării drumurilor judeţene, care au constat în principal în elaborarea documentaţiei cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară a traseelor de drumuri judeţene (616,439 km, în valoare de 684,51 mii lei).


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și