Maramureşul nu apare cu niciun proiect de infrastructură care să se afle în atenţia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

„CNADNR va elabora şi va depune în cel mai scurt timp aplicaţiile de finanţare pentru proiectele prioritare pentru dezvoltarea sistemului de transport stabilite prin Master Planul General de Transport, scopul principal fiind o asigurare a finanţării pentru faza a 2-a a proiectelor fazate. În acest sens, proiectele de autostrăzi care vor face obiectul notificărilor de fazare sunt: Autostrada Lugoj – Deva (secţiunea Dumbrava – Deva – compusă din loturile 2, 3 şi 4), Autostrada Sebeş – Turda (loturile 1, 2, 3, 4) şi Autostrada Timişoara – Lugoj (fazarea a luat în calcul exclusiv lotul al 2-lea, în speţă lucrările conexe). Pentru proiecte de reabilitare/modernizare drumuri naţionale urmează a fi depuse notificări de proiecte fazate astfel: DN 56 Craiova – Calafat, DN 66 Rovinari – Petroşani, DN 76 Deva – Oradea, DN 6 Alexandria – Craiova, DN 5 Bucureşti – Adunaţii Copăceni, DN 73 – Piteşti – Braşov”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Nu bifăm nici la „Variante de Ocolire”

Şi la capitolul construcţie Variante de Ocolire judeţul nu apare cu nimic. Variante de ocolire, potrivit CNADNR, se vor construi pentru zonele Caracal, Carei, Braşov, Târgu Jiu şi Suceava. „Vorbim de proiecte pentru perioada 2007-2013 şi 2014-2020, proiecte noi. Noi, în Maramureş, avem proiecte începute, dar care trebuie finalizate. Acel drum expres Baia Mare – Vaja este cuprins în Masterplanul de Transporturi. Cât priveşte lucrările pe drumurile naţionale, eu sper ca pe DN 18B să înceapă lucrările în acest an. La fel, vor demara şi pe DN 18 Moisei -Iacobeni. Pe DN 18 Baia-Sprie – Sighet, firma care se ocupă de acest drum aşteaptă rectificarea bugetară din iulie, pentru a finaliza lucrarea”, a declarat prefectul de Maramureş, Sebastian Lupuţ.

Citește și